Dezvoltarea unui mecanism participativ de consultare a autorităţilor şi instituţiilor publice cu ONG-urile şi cetăţenii prin crearea a 7 video participative
Dezvoltarea unui mecanism participativ de consultare a autorităţilor şi instituţiilor publice cu ONG-urile şi cetăţenii prin crearea a 7 video participative în cadrul proiectului SIPOCA / SMIS2014 1093 / 151480
“Educaţie civică activă pentru conservarea resurselor naturale şi colectarea separată a deşeurilor în Sectorul 6”
DESCRIEREA PROIECTULUI:
3 săptămâni de pregătiri, peste 70 de voluntari înregistrați, peste 1000 de persoane intervievate și informate în cadrul acestei acțiuni de 3 zile de filmări video participative.
Un eveniment unic în Sectorul 6!
În această etapă a proiectului ne dorim să înţelegem şi să diagnosticăm situaţia existentă în cadrul comunităţilor, astfel încât toţi cei implicaţi în procesul de planificare să ajungă la un consens asupra punctului de plecare şi să poată evalua care este starea actuală şi unde ne dorim să ajungem, adică cum gestionăm deşeurile şi resursele naturale la nivelul Sectorului 6.
Sfârşit de articol.
Vedeţi mai jos alte postări relevante ale noastre.

Out with the Burnout – experiență Erasmus+ pentru prevenirea burnoutului
Asociația Preocupați de Viitor a participat la programul internațional „Out with the Burnout – Vol. 3: Recharge. Reflect. Reconnect.”, un curs de formare Erasmus+ dedicat

Asociația Preocupați de Viitor, alături de Morning Runners Râmnicu Sărat la Autism24H 2026
Atunci când sportul, solidaritatea și implicarea în comunitate se întâlnesc, fiecare kilometru poate însemă mai mult. Asociația Preocupați de Viitor a susținut prin sponsorizare echipa
Modificarea a două hotărâri de guvern care fac colectarea legală a molozului aproape imposibilă
Asociația Preocupați de Viitor a transmis către unsprezece adrese instituționale, un memoriu prin care solicităm modificarea HG nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase
Training course Digital Spark – AI and Creative Content for Youth Work
Digital Spark: un voluntar al Asociației „Preocupați de Viitor”, a participat la un curs Erasmus+ despre AI și conținut creativ pentru lucrul cu tinerii. În

Peste 400 de beneficiari au simțit, au atins și au contribuit la Săptămâna Verde indoor
Le-am vorbit despre sustenabilitate. Am trăit-o împreună. Fiecare mână întinsă, fiecare idee rostită, fiecare obiect care poate fi reparat, discuții care ne-au dus la un

Finalizarea proiectului Digitalizarea activității Asociației Preocupați de Viitor
Asociația Preocupați de Viitor anunță finalizarea cu succes a proiectului cu titlul „Digitalizarea activității Asociației Preocupați de Viitor”, cod proiect 617.i9/c7, implementat în cadrul Planului