Experiența Erasmus în proiectul „Right action is the way of prevention” ne-a deschis orizonturile cunoașterii, înțelegerii și disciplinei, expandând percepția noastră referitor la metodele de prim ajutor, prevenție și acțiune în situația unor cataclisme naturale. Transportul a fost prin intermediul autocarului, drumul fiind prilej de contemplare a unor peisaje mirifice în timp ce descopeream potențiale prietenii care aveau să se consolideze pe parcursul proiectului, a diverselor sesiuni precum și a experienței timp de două zile în Istanbul, datorită optării ca mijlocul de transport folosit să fie autocarul.
Activitățile au fost variate, de la cele de prim ajutor la prezentarea celor mai semnificative cataclisme din țările participante, la operațiunea de salvare marină, la serile interculturale, la vizitarea Istanbulului (a bisericii Antoine, a Turnului Galata, a Spice Bazarului, a Moscheei Sofia precum și a celei Albastre, culminând cu vederea panoramică a Istanbulului de la una dintre cele mai superbe terase) și a Sakaryei, a sediului AFAD, a celor de la Serviciul 112, precum și a muzeului de cutremure unde am participat la o simulare a unui seism cu magnitudinea de 7 grade. Prin intermediul „tornado”-ului am reușit să diversificam grupurile de tineri implicați, fiind sociabili și activi în activități de team-building cu persoanele din țările asociate, astfel creând conexiuni profunde, prietenii care, după cum se poate observa, continuă să-si exprime entuziasmul și după terminarea proiectului. Exercitiile de tip energize și-au făcut frumosul efect, intensificând trăirile ce reverberau a bucurie o dată cu trecerea fiecărei zile din proiect a cărui structură, deși inițial strictă, s-a pliat după posibilitățile participanților, asigurându-se că fiecare e inclus în activităile respective și având grijă ca fiecare individ care a suferit afecțiuni din cauza imunității scăzute să primească atenție medicală astfel încât starea sa să se îmbunătățească cât mai rapid. Pentru a preveni una dintre potențialale cauze care au creat discomfortul menționat precedent, următoarele zile am servit mesele în oraș, la restaurante, fiind plătite de organizatorii doritori să ajute și să creeze un spațiu cât mai prielnic pentru participanți.
Toţi participanţii și-au arătat recunoștiința fiind motivați și participând activ în experiența AFAD, simulând o operațiune de salvare marină, una în cazul unui cutremur și al unui accident de mașină și organizând propriul plan de diseminare a cunoștiințelor acumulate prin activitatea INCREASE OUR PROJECT EFFECT. Astfel, am urmărit cum diverse persoane vor purta bagajul ideo-afectiv deprins și în tările lor, răspândind noi fractali informativi de frumos într-un context cultural vast, exprimând armonia socială și prietenia prin radianța lor care are puterea de a aduce un impact pozitiv nu doar asupra propriei vieți precum și a celorlalți și a opiniei publice, precum au exemplificat membrii echipelor din Turcia și Grecia prin prietenia lor care a transcens limitările socio-politice, extinzând-se spre eudaimonie.
Locația superbă, în pădure, care dispunea de diverse facilități precum panoul de escaladă, traseele de antrenament, terenul de volei, casele dărâmate în care se făceau simulări de catastrofe naturale, ne-au oferit ocazia interacționării și integrării noastre nu doar ca un colectiv de voluntari AFAD dar ca o familie în cadrul căreia am descoperit noi valori, tradiții, moduri de expresie a percepției și sinelui precum și pe noi înșine.
Abilitățile de aplicare și descurcare în situații dificile precum si a dezastrelor naturale, a creat conturul în cotextul multicultural în care frumusețea comunicării a avut un farmec aparte, luminând ludic evoluția vorbirii în public, socializării, oferirii primului ajutor și a diverselor informații aflate pe fundalul intercultural, captivant al frumoasei zone.
Proiectul, un veritabil conglomerat de experiențe educative-n luciri de ludic împletit cu lecțiile de actualitate, ne-a provocat spre noi implicări în programul Erasmus în care simbioza cunoașterii și a profundelor conexiuni interculturale ne-a oferit oportunitatea plojnării în plenitudinea tumultului de informații și experiențe inedite.
Articol editat de către Flavia Creţu, ea fiind unul dintre participanţii în aceast proiect Erasmus+. Imaginile sunt din arhiva personală a Flaviei.